ALCOOLUL NU ESTE O REZOLVARE

Print Email This Post 81 vizualizari
2 Iulie 2018, Categorie: Sfatul medicului

Luna aceasta marcăm luna națională de informare privind efectele consumului de alcool.Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, alcoolul este a 3-a cauză de boală şi moarte prematură. Din nefericire, cei mai expuși și vulnerabili în fața alcoolului,  sunt tinerii.  Potrivit statisticilor,  în rândul adolescenților , consumul anual de alcool este de 6,3 litri alcool pur per persoană.   În rândul tinerilor, unul din zece decese la femei și unul din patru decese la bărbați este legat de alcool. Vârsta medie la care tinerii încep să bea este 14 ani, numărul băieților care încep să consume alcool dublându-se pe parcursul anilor de liceu.

Alcoolul este implicat în producerea a peste 200 de boli diferite, între care: tulburări neuropsihiatrice (epilepsie, depresie, anxietate şi altele), boli digestive (ciroză hepatică alcoolică, pancreatită), cancere (de tub digestiv şi sân), boli cardiovasculare, sindrom alcoolic fetal, diabet zaharat, boli infecţioase (pneumonie, tuberculoză și altele), traumatisme (suicid, omor, accidente rutiere, domestice sau profesionale). Pe lângă impactul asupra sănătății, consumul excesiv de alcool poate avea consecințe sociale dramatice: probleme relaționale (deteriorarea relațiilor familiale, separare, divorț, abuz și neglijare a copiilor), pierderea prietenilor, dificultăți materiale, pierderea locului de muncă, pierderea locuinței, excludere socială, probleme legale (amenzi, închisoare), comportament sexual nepotrivit.

OMS definește consumul excesiv de alcool ca fiind consumul a cel puțin 60 grame alcool pur la bărbați sau 40 grame alcool pur la femei, cel puțin o dată în ultimele 30 de zile. În alte studii, consumul dăunător este descris ca fiind consumul a cel puțin 5 băuturi alcoolice cu o ocazie, cel puțin o dată unele în ultimele 30 de zile. România ocupă locul 5 în topul țărilor cu un model de consum de alcool de tip excesiv, locul III în UE după cantitatea de alcool consumată și locul II în rândul țărilor cu cel mai dăunător model de consum. Băutura preferată a românilor este berea.consecintele consumului de alcool afis 2

În fiecare an, mai mult de 3 milioane de decese sunt asociate consumului de alcool, reprezentând mai mult de trei sferturi din mortalitatea regiunii europene supravegheate de OMS. (Shield et al, 2016:16). Bolile cardiovasculare, ciroza hepatică, cancerul și traumatismele intenționale și nonintenționale sunt responsabile de 76% din mortalitatea de toate cauzele, respectiv 88% din mortalitatea atribuibilă alcoolului. (ibidem:16)

 

Sursa: http://www.dspct.ro/,  http://insp.gov.ro

Fara comentarii