BILANȚ 2018 – SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ “SFÂNTUL APOSTOL ANDREI” CONSTANȚA

4 Martie 2019, Categorie: Comunicate de presa

Spitalul  Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanta, dispune de 1.300 paturi spitalizare continuă si 78 paturi de spitalizare de zi. Unitatea furnizeaza servicii medicale spitalicești continue, de zi, în cabinete din cadrul ambulatorului integrat al spitalului si cabinetele medicale de specialitate, în Centrul de Hemodializa, precum și în Unitatea de Primiri Urgențe.

 

In anul 2018, au fost externați 55.654 pacienți , reprezentând 98,8% din totalul pacienților internați.

 

Medicii din cadrul Unității Primiri Urgențe au consultat în anul 2018, 140.449 pacienți. Din totalul acestora, 36.652 au fost internați. 

 

Comparativ cu anul 2017, în 2018 s-a constatat o creștere a numărului de pacienți.

2017

2018

55.561 pacienți externați

55.654 pacienți externați

133.000 prezentări UPU

140.449 prezentări UPU

 

Din punct de vedere al circumstantelor spitalizării , cei mai mulți pacienți au fost internați prin urgență (65,88%), cu trimitere de la medicul specialist 24,55% și cu trimitere de la medicul de familie- 9,05%.

 

Din punct de vedere al numărului de pacienți tratați, cu cele mai multe cazuri sunt secțiile: Pediatrie (7503), Obstetrică Ginecologie (7492 – 4735 OG1 și 2757 OG2), Medicină Internă (6762  –  din care,  4087 Medicină internă I), Cardiologie-3617, Neurologie – 3294.

 

79,66% din total pacienți externați de pe secțiile cu profil chirurgicale, au fost supuși unor intervenții chirurgicale ( mai mare cu 12,69 față de 66,97% nivel național). Durata medie de spitalizare preoperatorie- 0,8 zile iar durata medie de spitalizare postoperatorie a fost de 3,9 zile.

 

In regim de spitalizare de zi au fost rezolvate 17.199 cazuri. (55.654  spitalizare continuă + 17.199 sp. de zi = 72.853 spitalizări)

 

Consultații și tratamente de tip ambulator :

 

Total consultatii în ambulator = 159.183, din care :

  • Ambulator integrat   93.863
  • Cabinete de specialitate din structura spitalului (Oncologie, Diabet, Medicină sportivă, Planning familial si CSM adulti si copii  65.320
  • Total tratamente în ambulator =  29.679 (31,62% din totalul pacienților consultați în Ambulatoriul integrat)

 

Din punct de vedere al infectiilor asociate asistenţei medicale, în cursul anului 2018,  SPIAAM (serviciul de prevenire al infecțiilor asociate asistenței medicale) a efectuat 1474 controale igienico-sanitare din care 385 au fost insotite  de recoltare de probe,  s-au verificat 40129 foi de observatie pentru depistarea infecţiilor asociate asistenţei medicale în unitatea sanitara și s-au efectuat 964  anchete epidemiologice. In urma acestora au fost depistate 218 infectii asociate asistentei medicale (137 digestive, 41 respiratorii, ș.a. )

Din punct de vedere al resurselor umane, în anul 2018 au fost angajați 15 medici. In momentul de față nu există deficit de personal medical iar în cadrul SCJU lucrează 590 medici rezidenți.

 

 

PREMIERE MEDICALE ÎN ANUL 2018

  • In luna iunie a fost dat în folosință Angiograful primit de către SCJU în cadrul proiectului European “Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare și crearea de noi  infrastructuri – DIPCDCI”. Tot atunci, o echipă de medici din cadrul Institutului Clinic Fundeni a efectuat  prima  chemoembolizare s-au efectuat primele chemoembolizări . In total, anul trecut, 7 pacienti au beneficiat de chemoembolizari (2 sau 3 ședinte/ pacient).

 

  • Tot în cursul anului trecut, mai mulți pacienți aflați în stare critică au fost salvați de medicii din cadrul SCJU, prin aplicarea unui procedeu numit plasmafereză.  Plasmafereza terapeutică se aplică în funcție de contextul bolii, fie singură, fie asociată terapiei clasice, având indicație de urgență sau de susținere / temporizare, permițând pacientului sau unui organ lezat sa depășească o situație critică. Prin procesul de epurare (curățire), plasmafereza devine o terapie utilă bolnavului ajutând medicul curant, ea putand fi folosită în asociere cu tratamentul clasic pe care il poate potența. Plasmafereza este cea mai sigură metodă de detoxifiere a organismului neavând efectele secundare ale medicației chimice.

 

  • A fost efectuată prima reconstrucție de mandibulă cu țesuturi proprii liber transferate

O echipa mixtă de chirurgi OMF și plasticieni din cadrul SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța a realizat, în premieră, reconstrucția regiunii mandibulare la un pacient cu cancer al cavității orale.

Intervenția a durat mai bine de 10 ore și a presupus două etape . Mai întâi s-a efectuat excizia zonei afectate de cancer, adică  jumătatea dreaptă a mandibulei, țesuturile moi ce formează planșeul bucal și ganglionii limfatici cervicali drepți . Această intervenție a fost realizată de echipa de chirurgi OMF formată din dr. Vlad Daniel si conf. dr. Adrian Creangă. După acest prim timp, a urmat timpul reconstructiv. O echipă de chirurgi plasticieni formată din dr. Anca Oprescu si dr. Altai Gelal cărora li s-a alăturat dr. Căpățână Raluca, medic rezident chirurgie plastică la Spitalul Sf. Ioan București și dr. Șerbănică Răzvan, medic rezident chirurgie generală, a refăcut regiunea mandibulară. Intervenția a presupus recoltarea unui lambou compozit , osteo-musculo-cutanat de la nivelul gambei (alcătuit din fibula, flexorul lung al halucelului și o paletă cutanată, toate bazate pe artera peronieră și venele comitante) din care a fost modelată o nouă mandibulă dreaptă. Aceste țesuturi au fost transferate liber, folosind tehnici de microchirurgie, la nivelul feței, astfel încât la încheierea intervenției , anatomia zonei a fost complet refăcută. Un al doilea pacient , diagnosticat cu un cancer al limbii si planseului cavitatii orale, a beneficiat de un lambou liber transferat. Defectul rămas după indepartarea leziunii a fost inchis cu tesuturi recoltate de la nivelul antebratului.

 

  • O echipă de medici din cadrul secției clinice Ortopedie – Traumatologie  a utilizat pentru prima dată, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” metoda inovativă de reparare biologică a defectelor de cartilaj articular. Noutatea în cazul acestei intervenții este că s-a folosit o matrice de colagen care duce la regenerarea cartilajului articular, in cazul defectelor bine delimitate, la pacientii cu varste cuprinse intre 18 si 55 ani. Astfel de intervenții s-au mai realizat în alte centre medicale din țară , dar, niciodată  în cadrul SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

 

  • In luna decembrie 2018 a fost efectuată prima tromboliză la Spitalul Clinic Județean “Sf. Apostol Andrei” Constanța. Procedura medicală a fost realizată cu succes, la o pacientă care a suferit un accident vascular cerebral și care a fost adusă la spital în mai puțin de o oră de la producerea  accidentului vascular.  Tromboliza este metoda terapeutică necesară pacienţilor care au suferit un accident vascular cerebral ischemic și constă în injectarea unei substante trombolitice (denumită și fibrinolitică), capabilă sa dizolve un cheag format pe vasul de sânge. Medicii neurologi din cadrul SCJU au participat inițial la o simulare națională, desfășurată sub observația directă a mai multor specialiști veniți de la Spitalul Universitar din București. In cadrul simulării, au pus în aplicare protocolul național pentru efectuarea trombolizei. Din luna decembrie și până acum peste 15 pacienți au beneficiat de tromboliză.

 

Crina Kibedi

Compartimentul Comunicare și Relații cu Publicul

INVESTIGAȚII DE TOP, LA SPITALUL JUDEȚEAN CONSTANȚA

30 Ianuarie 2019, Categorie: Comunicate de presa

Pacienții județului Constanța beneficiază, din această lună, de investigații endoscopice digestive la cele mai înalte standarde, grație unei investiții în valoare de peste 8.500.000 lei . Fondurile provin de la Ministerul Sănătății și  Consiliul Județean Constanța.  Astfel, valoarea totală a aparaturii a fost de 8.512.510, 30 lei din care Ministerul Sănătății a alocat 7.658.000 lei și Consiliul Județean Constanța, 854.510, 30  lei. Noile echipamente au fost achiziționate la sfârșitul lunii decembrie și au intrat în dotarea cabinetelor de Endoscopie  Intervențională și  a Laboratorului Explorări Funcționale, situate la etajul 2 al SCJU. Spațiile în care acestea au fost amplasate au fost modernizate din fondurile proprii ale Spitalului. Aparatura este cea mai nouă în domeniu și permite realizarea de investigații endoscopice digestive de mare precizie, (unele dintre ele,  până acum, nu se efectuau în nicio unitate medicală din Constanța), diagnostic mai rapid, sigur și de tratament modern.

 

Astfel, în cadrul Spitalului Județean Constanța, pot fi efectuate de acum înainte ecoendoscopii. Investigațiile sunt posibile datorită aparatului de ultrasonografie Arrieta V70. Acesta permite realizare unei game complexe de investigații, cum ar fi elastografie (măsurarea elasticității țesuturilor), ecografie cu contrast , efectuarea de puncții eco-ghidate, etc.  Dintre noile dotări fac parte 2 turnuri pentru videoendoscopie cu multiple dotări, 18 tuburi speciale pentru endoscopii, trei dulapuri  pentru depozitarea în mediu controlat a endoscoapelor care asigură condiții de sterilizare perfectă, o mașină  de spălat endoscoape cu 2 posturi și multe alte accesorii.

 

Mulțumim Ministrului Sănătății,  Sorina Pintea, pentru întreg sprijinul acordat și îi asigurăm pe cetățenii Constanței și pe toți pacienții Spitalului Județean Constanța că facem tot ce ne stă în putință pentru asigurarea unui act medical la standarde cât mai înalte, a declarat Ș.L. Dr. Cătălin Nicolae Grasa, managerul SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

 

De investigații cu noile echipamente vor beneficia gratuit toți pacienții asigurați, fie că sunt internați în spital, fie că se programează în baza unui bilet de trimitere.

 

Crina Kibedi

Compartimentul Comunicare și Relații Publice

 

REGULI NOI PENTRU PACIENȚI ȘI VIZITATORI

23 Ianuarie 2019, Categorie: Comunicate de presa

Conducerea SCJU “Sf. Apostol Andrei”  Constanța aduce la cunoștința  pacienților și vizitatorilor că începând cu data de 24.01.2019, se interzice accesul vizitatorilor  în incinta unității spitalicești. Măsura a fost luată ca urmare a numărului crescut de pacienți diagnosticați cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare.

 

Pacienții care au de efectuat investigații în cadrul SCJU, se vor echipa corepunzător cu  halat, mască și totoși de unică folosință. Echipamentul este pus la dispoziție gratuit, de către conducerea SCJU, și se regăsește la intrarea în fiecare secție. In același timp reamintim pacienților și vizitatorilor că  accesul în incinta Spitalului Județean se face doar pe la intrarea special amenajată pentru vizitatori, dinspre Bd. Tomis (ușa rotativă) iar accesul la Unitatea Primiri Urgențe și Ambulatoriul de specialitate este posibil din strada Nicolae Iorga.

 

În săptămâna 14-21 ianuarie, s-au înregistrat 87 infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) dintre care 79  au necesitat internare. 72 dintre pacienții diagnosticați cu IACRS au vârste cuprinse între 0 și 14 ani. In aceeași perioadă au fost diagnosticați cu  pneumonie 106 pacienți (96  copii )  și au fost confirmate 4 cazuri de gripă (3 virus gripal AH1 și 1 AH3).

 

Față de alte viroze respiratorii, gripa debutează brusc, cu febră mare, frecvente dureri de mușchi și articulații,durere de cap și stare generală alterată. Spre deosebire de gripă, debutul virozelor respiratorii este lent, se remarcă rinoreea, tusea și răgușeala.  Virusurile gripale se transmit de la om la om prin tuse și strănut. Există însă și riscul transmiterii prin atingerea suprafețelor sau obiectelor contaminate cu virusuri gripale. Se recomandă respectarea măsurilor de igienă personală (spălarea pe mâini cu apă și săpun , folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viață sănătos- alimentație bazată pe fructe și legume, odihnă și mișcare), evitarea automedicației și prezentarea la medic încă de la primele semne de boală, pentru diagnostic și tratament imediat.

 

Crina Kibedi

Compartimentul Relații Publice și Comunicare

MĂSURI PREVENTIVE LA SCJU

15 Ianuarie 2019, Categorie: Comunicate de presa

Ca urmare a numărului crescut de viroze și infecții respiratorii  înregistrate în ultima perioadă, dar și la recomandarea Direcției de Sănătate Publică Constanța, conducerea SCJU “Sf. Apostol Andrei”  Constanța a luat mai multe hotărâri în privința accesului vizitatorilor în incinta unității spitalicești.

 

Astfel, începând cu data de 16.01.2019, se aplică următoarele măsuri:

 

  • interzicerea accesului vizitatorilor în secțiile de Terapie Intensivă Adulți și Copii, Obstetrică I și II, Neonatologie;
  • limitarea accesului vizitatorilor în toate celelalte secții ale SCJU ( este permis accesul unei singure persoane/pacient, durata vizitei este de maxim 30 min.);
  • vizitatorii sunt obligați să se echipeze corespunzător cu halat, mască și totoși de unică folosință. Echipamentul este pus la dispoziție gratuit, de către conducerea SCJU, și se regăsește la intrarea în secții;
  • persoanele cu viroze/ infecții respiratorii nu au voie să intre în saloanele pacienților;
  • accesul copiilor la vizite nu este recomandat;
  • respectarea măsurilor de igienă, spălarea și dezinfectarea mâinilor cu soluții hidroalcoolice sunt obligatorii atât pentru pacienți și vizitatori cât și pentru personalul medical;

 

Virusurile gripale se transmit de la om la om prin tuse și strănut. Există însă și riscul transmiterii prin atingerea suprafețelor sau obiectelor contaminate cu virusuri gripale. Se recomandă respectarea măsurilor de igienă personală (spălarea pe mâini cu apă și săpun , folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viață sănătos- alimentație bazată pe fructe și legume, odihnă și mișcare), evitarea automedicației și prezentarea la medic încă de la primele semne de boală, pentru diagnostic și tratament.

 

Crina Kibedi

Compartimentul Comunicare și Relații Publice

Spitalul Județean “Sf. Apostol Andrei”Constanța are propriul Laborator RMN

7 Ianuarie 2019, Categorie: Comunicate de presa

Astăzi a fost inaugurat Laboratorul de Rezonanță Magnetică Nucleară din cadrul Clinicii de Radiologie și Imagistică Medicală. Echipamentele au fost achizitionate de către Ministerul Sănătății, cu finanțare din partea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), în cadrul Proiectului privind Reforma Sectorului Sanitar – Imbunătățirea Calității și Eficienței Sistemului Sanitar. Contractul pentru dotarea Spitalului cu aparat de Rezonanţă Magnetică (RMN) şi sistem informatic PACS a fost semnat la sediul Guvernului,  anul trecut, pe 9 ianuarie, de către președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu și managerul SCJU, Ș.L. Dr. Cătălin Nicolae Grasa. ;  

 

După semnarea documentelor, conducerea SCJU a și demarat procedurile necesare pregătirii spațiului în care urmau să fie amplasate echipamentele. Ultimele  autorizații au fost obținute în luna iulie și tot atunci au fost demarate lucrările de amenajare a spațiului. Acesta se află în imediata apropiere a Unității Primiri Urgențe, în cadrul Laboratorului de Radiologie si Imagistică Medicală. Acesta a fost amenajat cu contribuția remarcabilă a companiei RAJA S.A. Valoarea lucrărilor se ridică  la 580.000 lei fără TVA, 400.000 lei reprezintă finanțarea companiei RAJA S.A și 180.000 provin din fondurile SCJU.

 

Aparatul de Rezonanţă Magnetică are 1,5 tesla și este  dotat cu toate antenele și softurile necesare astfel încât să poată asigura abordarea întregii game de examinări RMN ( inclusiv rmn de sân, de cord, tractografie, spectroscopie). Echipamentul a cărui valoare depășește 700.000 euro, a fost produs de General Electric și are o garanție de 24 de luni. Sistemul de arhivare și comunicare PACS(Picture Archiving and Communication System) se află amplasat  într-un cabinet dedicat. Aparatura valorează aproximativ 65.000 euro și permite stocarea, recuperarea, prezentarea și partajarea imaginilor radiologice, CT, RMN, mamografice și echografice. Din cadrul Secției Clinice de Radiologie și Imagistică Medicală fac parte : Laboratorul Rezonanță Magnetică, Laboratorul de Angiografie Diagnostică și Intervențională și Laboratorul de Radiologie Copii.

 

Crina Kibedi

Compartimentul Comunicare și Relații Publice SCJU

 

 

Skip to content