MIJLOACE MODERNE DE TERAPIE A DURERII

27 August 2019, Categorie: Terapia durerii

TRATAMENTUL PROFILACTIC AL DURERII reprezintă menținerea unui stil de viață sănătos și vaccinarea.

TRATAMENTUL CURATIV AL DURERII include măsuri farmacologice și măsuri chirurgicale.

Măsurile farmacologice includ medicamente și suplimente aprobate de ANM pentru uz uman și se pot impărți în două categorii. Prima categorie este terapia simptomatică de tip analgezic și a doua categorie este terapia bolii care a determinat durerea (tratament biologic, chimioterapic, antibiotic, antifungic, antiviral etc).

Terapia simptomatică analgezică include analgezicele neopioide (acetaminofen, antiinflamatoarele nesteroidiene si coxibii, metamizol), si opioidele (inclusiv tramadolul).

Când este necesară farmacoterapia pentru durerea nociceptivă, acetaminofenul/paracetamolul este de obicei recomandat ca terapie de primă linie. Cu toate acestea, acetaminofenul este mai puțin eficace decât medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).

Acetaminofenul – Paracetilaminofenolul, cunoscut sub numele de Acetaminofen în Statele Unite și Paracetamol în Europa (vezi tabel), este cel mai frecvent analgezic administrat pe cale orală. Spre deosebire de AINS, acetaminofenul nu este antiinflamator. Acetaminofenul este în mod obișnuit combinat cu medicamentele opioide, pentru a reduce cantitatea necesară de opioide. Cu toate acestea, astfel de produse combinate nu pot fi ușor titrate deoarece doza de opioid este limitată de toxicitatea acetaminofenului la doze mai mari. Utilizarea acetaminofenului este o cauza frecventă de afectare hepatică gravă la doze de> 4 g pe zi pentru pacienții care nu consumă etanol. Potențialul de îngrijorare cu privire la hepatotoxicitate există chiar și la doze terapeutice de acetaminofen, în special la pacienții cu consum cronic de alcool.

De rezervă, se mai utilizeaza si metamizolul sodic, cu precauție datorită unui posibil risc asupra măduvei.

Pentru durerea ușoară până la moderată, sunt indicate în primul rând, medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene, cu toate că un număr de compuși noi au indicatii pentru durerea severă. Acestea sunt frecvent utilizate pentru leziuni ale țesuturilor moi, radiculopatii, entorse, cefalee și artrită. De asemenea, aceștia actioneaza sinergic atunci când sunt asociate cu opioide, avand drept consecinta reducerea dozei. Efectul analgezic al AINS derivă atât din acțiunea sa periferică asupra enzimei ciclooxigenazei, care joacă un rol central în afecțiunile inflamatorii, cât și un efect asupra sistemului nervos central, cel puțin în anumite stări de durere.

REACȚII ADVERSE

Principalele reacții adverse ale AINS sunt inhibarea trombocitelor (cu potențial de declansare a sângerării), afectare gastrointestinală, renală și efecte adverse cardiovasculare.  AINS au un potențial semnificativ de interacțiune cu medicamentele prescrise în mod obișnuit la pacienții cu boli cardiace. Astfel, utilizarea regulată a antiinflamatoarelor nesteroidiene trebuie evitată, dacă este posibil, la pacienții care iau doze mici de  aspirină pentru protecția cardiovasculară. AINS generează reacții adverse gastro-intestinale, inclusiv dispepsie și ulcerații gastrice. Pacienții care sunt considerați cu risc crescut pentru ulcerul peptic sau complicațiile sale au o contraindicație relativă la utilizarea unei AINS. Alimentele și antiacidele pot ajuta pacienții cu mai puțină dispepsie să tolereze AINS. În plus, protecția împotriva toxicității gastroduodenale poate fi realizată cu un inhibitor al pompei de protoni.

Toxicitatea renala asociată cu AINS include insuficiență renală reversibilă la pacienții cu perfuzie renală scăzută. În plus, AINS conduc la retenție de lichide și trebuie prescrise cu prudență la pacienții cu hipertensiune arterială, insuficiență renală sau insuficiență cardiacă.

La pacienții cu boli cardiovasculare, AINS interferă cu efectul cardioprotectiv al aspirinei. AINS au, de asemenea, unele efecte protrombotice și sunt relativ contraindicate la pacienții cu antecedente de tromboză venoasă. La pacienții cu risc cardiovascular sau cu risc de boli cardiovasculare, medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene trebuie utilizate în cea mai mică doză eficientă, pentru o perioadă cât mai scurtă de timp necesară. Naproxenul este NSAID neselectiv preferat la acești pacienți.

Alte reacții adverse ale AINS includ toxicitatea hepatică. Unii pacienți alergici la aspirină pot fi, de asemenea, alergici si la alte AINS.

In cazul pacientilor cu durere cronica neasociata cu cancerul, opioidele trebuie folosite cand terapiile analgezice neopioide nu au ameliorat durerea si aceasta afecteaza functionalitatea si calitatii vietii pacientului. Rolul terapiei opioide in formele severe de durere acuta si in cancer este bine stabilita, dar administrarea in durerea cronica care nu e asociata cu cancerul este controversata in literatura de specialitate.

In cazul durerii neuropate periferice (iradiata) se pot adauga medicatii  anticonvulsivante (gabapentina, carbamazepine, pregabalinum), derivati de nicotina, derivati de nitrati, iar pentru durere neuropata centrala se pot adauga canabinoizii si anticonvulsivantele de tip pregabalinum.

Terapia bolii care a determinat durerea poate fi o medicatie specifica (tratament biologic, chimioterapic, antibiotic, antifungic, antiviral etc) sau interventie chirurgicala in scop curativ.

Ce este și cum se produce durerea

22 August 2019, Categorie: Terapia durerii

Ce este durerea ?

 

Durerea este o senzație senzitivă și emoțională neplăcută, asociată cu o afectare a unui țesut existentă sau potențială. Această definiție implică atât factori senzitivi (de ex. detecția) cât și emoționali (ex. suferința).

Durerea relevantă clinic este clasificată ca nociceptivă cand țesutul este inflamat sau distrus sau neuropatică când fibrele sau celulele nervoase sunt afectate. In timpul inflamației, receptorii periferici sunt sensibili la stimuli mecanici, termici sau ambele prin intermediul mediatorilor inflamației.

Durerea care provine de la bolile reumatismale începe adesea ca o durere acută, inflamatorie rezultată din leziuni tisulare, fiind implicate o varietate de substanțe chimice inflamatorii și neurotransmițători ca stimul nociv. Frecvent durerea este proporțională cu gravitatea leziunii tisulare astfel încât când leziunea se vindecă, durerea dispare.

In general, durerea semnalează o leziune a unui țesut prezentă sau iminentă permițând prevenirea sau agravarea leziunii cu un rol protector.

 

Cum se produce durerea ?

 

Stimulii mecanici, termici, chimici sunt transferați prin receptorii localizați în mușchi, fascie și adventicia vaselor sanguine, articulații, dura mater și viscere. Singurul stimul extern cauzator de leziune care nu este recunoscut decât foarte târziu prin durere este radiația.

Transmiterea informațiilor receptoare ale durerii poate fi modulată (creșterea sau scăderea pragului, sensibilizare) în măduvă. Același stimul declanșator evocă în creier răspunsuri diferite după cum subiectul este în stare de alarmă, în stare de veghe, somnolent, în somn profund sau sub influența drogurilor/medicamentelor.

Durerea inițiază un răspuns complex din partea organismului care inițial ajută menținerea reglarii sale în prezența unei agresiuni sau afecțiuni acute. Dacă aceste leziuni sunt excesive, durerea poate deveni cauzatoare de boală. Răspunsul fiziologic al țesuturilor la injurie și durere acută este similar indiferent dacă are drept sursă actul chirurgical, trauma, arsura sau afectarea unor organe. Intensitatea depinde de extensia leziunii dar și de experiența fiecăruia.

Skip to content