Clinica de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă Constanţa va fi reabilitată

Print Email This Post 192 vizualizari
7 Martie 2013, Categorie: Articole din presa, REPORTER NTV

După modelul secţiilor de Chirurgie Cardiovasculară şi Otopedie, săptămâna viitoare începe şi reabilitarea Clinicii de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă Constanţa. Iar acest lucru înseamnă, pe lângă aparatură de ultimă generaţie şi condiţii ca în marile spitale europene, că şi spaţiul se măreşte astfel că în loc de 75 de pacienţi, vor putea fi internaţi aproape 100. Investiţia este a  Consiliului Judeţean Constanţa.

Nu este uşor să fii operat şi să nu ai condiţii, din cauza faptului că instalaţiile spitalului de Urgenţă Constanţa sunt de peste 4 decenii, de la înfiinţarea unităţii medicale. De-a lungul timpului, în Clinica de Chirurgie, s-au făcut doar mici retuşuri şi acelea numai în unele saloane.

Aşa că în unele locuri faianţa a căzut de pe pereţi, geamurile abia se deschid, iar saloanele sunt neîncăpătoare. Situaţia se va schimba complet, pentru că de săptămâna viitoare Clinica de Chirurgie va fi complet renovată.

Noua Clinică de Chirurgie va avea aproape o sută de paturi, în loc de 75. Blocul operator al Clinicii de Chirurgie va fi dotat cu aparatură de ultimă generaţie care să le permită medicilor să intervină indiferent de gradul de dificultate al operaţiilor. În perioada în care se fac modernizările, activitatea medicală se va restrânge.

Toate costurile necesare renovării Clinicii de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă vor fi suportate de Consiliul Judeţean Constanţa.

Autorităţile judeţene au modernizat deja numeroase secţii, printre care şi Clinicile de Chirurgie Cardiovasculară şi Ortopedie. Totodată, au reuşit să aducă la Spitalul din Constanţa specialişti din ţară şi străinătate.

Sursa articol

Fara comentarii