Copiii părăsiţi în spitalul din Constanţa stau în saloane renovate, iar asistentele le sunt ca nişte mame

Print Email This Post 56 vizualizari
31 Ianuarie 2013, Categorie: Articole din presa, REPORTER NTV

Dacă la Buzău copiii abandonaţi sunt răstigniţi în pătuţuri şi legaţi de gratii, la Constanţa micuţii fără părinţi sunt ţinuţi în saloane renovate, au jucării care să-i mai înveselească, iar asistentele le cântă ori de câte ori au ocazia.

Managerul unităţii sanitare spune că pentru situaţii în care se impune imobilizarea copiilor s-au cumpărat truse speciale, conform standardelor europene, iar întreaga procedură medicală este avizată de mai multe cadre medicale.

La Spitalul de Urgenţă Constanţa 11 bebeluşi, nu mai mari de 6 luni, nu ştiu ce înseamnă mamă sau tată. Singurele persoane care au grijă să nu-i doară nimic, să fie hrăniţi la timp şi schimbaţi ori de câte ori este nevoie, sunt cadrele medicale din Clinicile de Pediatrie şi Neonatologie.

Şi cum spitalul nu are bani, de multe ori asistentele le aduc micuţilor haine, scutece şi creme. Acum, dintre cei 11 bebeluşi, doar unul singur este bolnav şi are nevoie de asistenţă medicală.

Chiar dacă lipsa personalului este o problemă cu care se confruntă şi Spitalului de Urgenţă Constanţa, managerul unităţii sanitare dezaprobă practica celor de la spitalul din Buzău, care i-au legat pe micuţi de paturi.

Conducerea unităţii sanitare spune că există situaţii în care copiii trebuie imobilizaţi pentru că pot fi un real pericol pentru ei însişi, însă acest lucru trebuie făcut profesionist şi doar în anumite condiţii.

Aceeaşi procedură trebuie aplicată şi în cazul bolnavilor adulţi.

Sursa articol

Fara comentarii