Îngrijiri paliative, în cadrul SCJU “Sfântul Apostol Andrei” Constanța

Print Email This Post 787 vizualizari
22 Mai 2019, Categorie: Comunicate de presa

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța împreună cu Președintele Consiliului Județean Constanța au participat astăzi la deschiderea  Compartimentului de Îngrijiri Paliative din cadrul SCJU Constanța. Noua unitate face parte din structura Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța și este situată pe strada Piatra Craiului Nr. 4, Constanța. Clădirea, unde înainte a funcționat “Casa Soarelui”, a fost complet renovată. Valoarea investiției se ridică la 700.000 lei, din care aproximativ 200.000 lei reprezintă contribuția Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța și restul, de aproximativ 500.000 lei,  a fost alocat de către Consiliul Județean Constanța .

Clădirea are o suprafață construită de 402 mp și desfășurată de 1316 mp. Noul compartiment dispune de 21 paturi împărțite în 12 saloane de câte 1,2 și 3 paturi. Atât parterul cât și nivelul I sunt prevăzute cu spații de socializare gen living iar în curtea unității este amenajat un parc de recreere destinat pacienților. Persoanele cu mobilitate redusă au la dispoziție scaune mobile și cadre de mers iar grupurile sanitare sunt prevăzute cu adaptor pentru cadă și dușuri. Paturile sunt dotate cu balustrade laterale, sunt articulate (pot fi ridicate la nivelul capului și membrelor) și au saltele antiescare . In același timp, ficare pat dispune de sistem  de avertizare, la fel și grupurile sanitare. Asistentele medicale vor monitoriza în permanență pacienții, fiecare nivel al clădirii fiind dotat cu posturi de supraveghere care sunt poziționate în spații deschise.  

Casa Soarelui, așa cum este cunoscută clădirea, a trecut din administratrea Ministerului Sănătății în administrarea domeniului public al Județului Constanța în iunie 2018, iar în iulie 2018 a fost semnat protocolul de predare primire al imobilului,  între CJC și DSP Constanța. Ulterior, clădirea a fost preluată de către SCJU  iar după ce a devenit parte din structura Spitalului,  au fost demarate lucrările de renovare și igienizare. Intreaga clădire a fost zugrăvită atât la interior cât și la exterior, s-a montat tarcket, au fost înlocuite instalațiile sanitare, s-au achiziționat mobilier nou, aparatură medicală, televizoare și calculatoare. La dotarea centrului a contribuit și Asociația “Sfânta Ana, Alături de Tine”.  

In paralel cu lucrările de renovare, au fost organizate concursuri pentru angajarea personalului. In momentul de față, echipa este formată din 2 medici cu competențe în îngrijiri paliative, 8 asistente, 8 infirmiere, 5 îngrijitoare și 4 brancardieri.  Echipa este coordonată de dr. Angelica Lascu. Mai bine de jumătate din personalul centrului face parte din fosta echipă care lucra la “Casa Soarelui”. Schema de personal va fi completată pe parcurs, urmând să fie scoase la concurs posturi pentru psiholog, kinetoterapeut, registrator medical și asistent.      

Ingrijirea paliativă este o disciplină relativ recentă în medicina modernă, s-a dezvoltat pe plan mondial în ultimele decenii și a devenit astfel, o componentă integrantă a serviciilor de sănătate. Potrivit Organizației Mondiale a sănătății, îngrijirea paliativă “îmbunătățește calitatea vieții pacienților și familiilor acestora atunci când se confruntă cu o boală amenințătoare de viață, prin prevenirea și înlăturarea suferinței, evaluarea corectă și tratamentul durerii și al altor probleme fizice, psiho-sociale și spirituale.” Pacienții care vor fi internați în cadrul Centrului de Îngrijiri Paliative sunt atât pacienți oncologici cât și non oncologici (pacienți neurologici, cu boli pulmonare sau cardiovasculare), aflați în stadii avansate ale bolii. Pentru a beneficia de serviciile paliative gratuite cât mai mulți pacienți, internările vor fi efectuate pe perioade limitate de timp, în baza biletului de trimitere de la medicul specialist sau medicul de familie.

 

 

Crina Kibedi

Comunicare și Relații Publice SCJU Constanța

Fara comentarii