PROGRAMUL SCJU DE 1 MAI

Print Email This Post 210 vizualizari
30 Aprilie 2020, Categorie: Comunicate de presa

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța aduce la cunoștința publicului că activitatea medicală nu va fi afectată de sărbătorirea zilei de 1 Mai, urmând să se desfășoare normal.  Astfel, ca si până acum, în cadrul Unității Primiri Urgențe, pacienții vor fi preluați non stop, investigați și, după caz, spitalizați. Vă reamintim că preluarea pacienților în UPU se face conform reglementărilor în vigoare. Astfel, se efectuează triajul epidemiologic pentru toți pacienții care se prezintă la Unitatea Primiri Urgențe, indiferent de mijloacele cu care sunt aduși (SAJ, SMURD sau mijloace proprii). Zona de triaj epidemiologic este situată în afara UPU, în modulele special amenajate în imediata apropiere a Unității Primiri Urgențe iar cadrele medicale sunt pregătite pentru preluarea unui flux crescut de pacienți, în condiții de maximă siguranță. Menționăm că personalul medical poartă echipamente de protecţie şi foloseşte produse de dezinfecţie profesionale, avizate de autoritățile competente.  

 

Singurele modificări pentru zilele care urmează, sunt pentru cabinetele din cadrul Ambulatoriului de Specialitate. Conform prevederilor art. 139, alin (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, Ambulatoriul de Specialitate  va fi închis pe 1 Mai.  

 

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța vă asigură că, în permanență, se iau toate măsurile pentru asigurarea unui act medical continuu și de calitate . În același timp, pentru siguranța Dumneavoastră și a celor din jur, vă recomandăm să aveți răbdare și să respectați cu strictețe,  măsurile impuse prin ordonanțele militare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Crina Kibedi

Compartiment Comunicare și Relații Publice

Fara comentarii

Skip to content