Vizitele în spitale, necondiţionate!

Print Email This Post 77 vizualizari
7 Februarie 2013, Categorie: Articole din presa, Telegraf Constanta

Extinderea programului de vizită în spitale, ca urmare a unui Ordin al Ministerului Sănătăţii (MS), în decembrie 2012, pe motiv că „sistemul a fost dezumanizat”, ţinând vizitatorii departe de pacienţi, prin limitarea programului, n-a făcut altceva decât să declanşeze un „adevărat război” în rândul multor manageri de spitale. Fiecare a venit cu explicaţii pertinente. Din toate s-a desprins o idee principală: numărul mare de vizitatori ar putea să crească numărul infecţiilor intraspitaliceşti. Trebuie subliniată, de asemenea, şi ideea potrivit căreia secţii/clinici, recent renovate, ar putea fi deteriorate mult mai rapid, asta dacă s-ar intra în spitale fără un echipament de protecţie. Aşa că reprezentanţii unităţilor sanitare s-au întrunit în cadrul Consiliilor de Administraţie şi au stabilit regulamente de ordine interioară, astfel încât să fie respectat şi Ordinul MS, dar să se ţină cont şi de menţinerea igienei impecabile – ce ar trebui să caracterizeze orice unitate sanitară. Nu toţi vizitatorii, însă, au agreat regulile impuse de unele spitale, aşa că au înaintat plângeri MS.

EXPLICAŢIILE MINISTERULUI DE RESORT MS interzice condiţionarea sau taxarea vizitatorilor spitalelor, indiferent sub ce formă are loc aceasta, respectiv cumpărarea de botoşi sau halate de unică folosinţă, a declarat, ieri, secretarul de stat în MS, dr. Raed Arafat. „În ultima perioadă, am primit reclamaţii privind condiţionarea vizitatorilor la accesul în spital, respectiv obligarea de a achiziţiona botoşei sau halate de unică folosinţă, chiar fără niciun bon. Ordinul din decembrie interzice condiţionarea sau taxarea vizitatorilor la intrarea în spital”, a spus secretarul de stat. Dr. Arafat a precizat că în perioada următoare va modifica acest ordin, incluzând o precizare expresă care să facă referire la acest aspect. „O astfel de măsură nu are nicio relevanţă privind oprirea sau eliminarea riscului de transmitere a unor boli infecţioase, aşa ceva nu se practică nicăieri. Conducerea spitalului, dacă doreşte, poate distribui botoşi şi halate de unică folosinţă numai în secţiile de terapie intensivă. În rest, este nejustificat”, a mai spus secretarul de stat. Dr. Arafat sfătuieşte populaţia să refuze „astfel de practici incorecte”.

„CUVÂNTUL” SPITALELOR Multe dintre spitalele din ţară şi-au întocmit, potrivit legii, un regulament de ordine interioară, regulament ce trebuie respectat cu stricteţe, atât de către personalul medical cât şi de către vizitatori. La Constanţa, potrivit managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), dr. Dan Căpăţână, atunci când va fi funcţional noul program de vizită, potrivit Ordinului MS, atât vizitatorii, cât şi studenţii şi medicii rezidenţi trebuie să intre în spital cu echipament de protecţie. „Este o decizie inclusă în Regulament şi aprobată de către Consiliul de Administraţie al Spitalului”, a declarat managerul. Dr. Căpăţână spune că nimeni nu va obliga pe careva să cumpere echipamentul de undeva anume. „Îl pot lua de la farmacii, de acasă, de oriunde. Este foarte important, pentru noi, ca oamenii să nu vină cu noroiul pe picioare în saloane, să nu se aşeze pe paturi cu hainele de stradă. Sunt reguli de igienă ce vrem să fie respectate”, a explicat managerul SCJU. La fel ca şi vizitatorii, şi studenţii, dar şi rezidenţii trebuie să respecte pacientul. Precizăm că SCJU beneficiază de clinici şi secţii la standarde europene, ca urmare a sprijinului Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) – ce are în grijă SCJU, din punct de vedere administrativ . De când a preluat unitatea sanitară, CJC a investit 50 de milioane de euro în SCJU, astfel încât şi pacientul constănţean să beneficieze de condiţii la standarde UE. „Este păcat să deteriorăm ceea ce s-a realizat cu atât efort. Vrem să păstrăm totul în cele mai bune condiţii. Şi totul pentru pacient”, a spus managerul.

Sursa articol

Fara comentarii