Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Apostol Andrei” Constanţa a luat act de ordonanța de reținete pentru 24 de ore a inculpatului Alexiu Emil, asistent în cadrul Serviciului de Medicină Legală, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și tentativă de înșelăciune. După ce instanța va comunica în mod oficial către SCJU rezoluţia în dosarul sus- menţionat, conducerea unităţii sanitare va lua măsurile legale care se impun.
Reamintim că, în urma mai multor sesizări, în luna decembrie 2016 la nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa a fost constituită o Comisie Disciplinară care analizează activitatea asistentului Alexiu Emil în cadrul Serviciului de Medicină Legală. De asemenea a fost sesizat Ordinul Asistenţilor Medicali în cazul asistentului Alexiu Emil, iar începând cu 8 decembrie 2016, acesta nu mai activează la Serviciul Județean de Medicină Legală Constanța, fiind detașat pentru o perioadă de 60 de zile la Serviciul de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Constanța.
Conducerea SCJU



