Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanta a discutat astăzi cu reprezentanții firmei de catering care asigură hrana pacienților internați la SCJU. Astfel, în urma ședinței, s-a stabilit că pacienții SCJU nu au primit alimente din rândul celor găsite neconforme de către inspectorii CJPC. Aducem la cunoștința opiniei publice că făina de grâu nu este folosită în alimentația pacienților, biscuiții găsiți nu au fost serviți pacienților SCJU. Pentru aceștia se folosește alt tip de biscuiți. Gujoanele de pui servite pacienților erau în termen de valabilitate, deoarece au fost mai multe loturi cu termene diferite iar gemul pe care îl primesc pacienții este porționat și ambalat în cutii.
În continuare se vor menține măsuri suplimentare de control asupra calității hranei iar asistentele dieteticiene din cadrul spitalului vor verifica zilnic preparatele care urmează să ajungă la pacienți. (din punct de vedere al termenului de valabilitate si din punct de vedere organoleptic: al mirosului, gustului, aspectului).
Totodată, conducerea SCJU va solicita DSP Constanța să efectueze de urgență un control în cadrul unității de catering.
Echipa managerială a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța vă asigură că face tot ce este necesar pentru siguranța pacienților.
Conducerea SCJU