CE ESTE? CÂND SE RECOMANDĂ?
UNDE POATE FI EFECTUATĂ ÎN CADRUL SCJU CONSTANȚA?
Ultrasonografia (ecografia) este o metodă de examinare imagistică bazată pe folosirea ultrasunetelor, este simplă, neinvazivă și fără riscuri. Ecografia a devenit una dintre investigațiile paraclinice cu cea mai mare adresabilitate din practica medicală.
Ecografia Doppler vasculară ofera medicului informatii nu doar asupra morfologiei (formei) structurilor examinate (particular vasele de sânge), dar si date funcționale, impactul acestor modificări (de obicei înfundări și/sau curgeri în sens invers sau cu parametri modificați, mai rar particularități anatomice de dezvoltare sau vindecări greșite) și, poate oferi medicului avizat o informație extrem de utilă organizării tratamentului medicamentos sau chirurgical.
Această investigație este prescrisă de obicei de către medicii chirurgi cardiovasculari și vasculari, cardiologi, interniști și neurologi, însă recomandarea poate veni și din partea medicului diabetolog, nefrolog, oftalmolog, endocrinolog, ortoped sau reumatolog. In recomandare este util să fie specificat un diagnostic, motivul, scopul și segmentul anatomic care urmează să fie examinat.
Diagnosticul ecografic este un diagnostic de imagine și nu unul de afecțiune sau anatomic. Prin interpretarea imaginilor ecografice se poate ajunge la o concluzie cât mai aproape de adevăr și incadrând informațiile obținute in contextul celorlalte date clinice și de laborator, se poate ajunge la un diagnostic al afecțiunii.
Așa cum este menționat mai sus, ultrasonografia vasculară combină analiza morfologiei vaselor de sânge (aspectul pereților vaselor, prezența, mărimea și aspectul plăcilor de aterom, prezența trombilor, etc) și a fluxului sangvin. Astfel, ultrasonografia Doppler Vasculară combină achiziția de imagini anatomice (Modul B si color Doppler) cu achiziția formei undelor de flux sangvin (analiza spectrală Doppler pulsat), permițând o analiză atât morfologică cât și funcțional-hemodinamică.
Există multe feluri de ecografii vasculare și numeroase circumstanțe în care se apelează la aceasta investigație, o investigație care necesită mai mult timp decât alte ecografii (aproximativ 45 minute).
Ecografia Doppler vasculară se efectuează țintit, asupra arterelor sau venelor și pe segmente (membre inferioare, membre superioare, carotide și vertebrale, aorta abdominală, etc). Aceasta poate furniza o hartă funcțională sub forma unei imagini color care arată fluxul de sânge în artere și vene. Analiza Doppler spectrală permite înregistrarea undelor de flux Doppler din lumenul vaselor. Este astfel posibilă vizualizarea modificărilor modelelor de flux intravascular și calcularea vitezelor de flux, permitând cuantificarea severității bolii vasculare.
Ecografia vasculară este indicată atât în diagnosticul bolilor arteriale, cât și a celor venoase:
- BOALA ARTERIALĂ PERIFERICĂ- scăderea circulației sângelui la nivelul extremităților – eco doppler arterial periferic:
- în ischemia cronică arterială periferică: cartografierea leziunilor aterosclerotice și cuantificarea severității stenozelor din prisma impactului hemodinamic;
- în ischemia arterială acută: decelarea prezenței materialului embolic, a
trombozei, a localizării și a extensiei acesteia
- ATEROMATOZA CAROTIDIANĂ- ecografia Duplex carotidiană permite cuantificarea gradului de afectare aterosclerotică carotidovertebrală cervicală cu impact major asupra stabilirii conduitei terapeutice ulterioare în boala cerebrovasculară;
- BOALA VENOASĂ – Ultrasonografia are un impact semnificativ în cadrul investigațiilor afecțiunilor venoase. Ecografia permite decelarea trombozei venoase profunde, care poate cauza embolie pulmonară fatală. De asemenea, investigarea insuficienței venoase a sistemului venos profund sau superficial s-a dovedit a fi extrem de utilă în evaluarea pacienților cu boală varicoasă și ulcere cronice venoase, permitând chirurgilor să selecteze pacientii ce pot beneficia de terapie chirurgicală venoasă sau de terapie nonchirurgicală, cum ar fi terapia compresivă și venoactivă.
In concluzie, ecografia în general, iar ecografia vasculară în special, poate furniza informații foarte importante în situații clinice acute sau elective, permitând stabilirea si monitorizarea unui tratament mai eficient.
In cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei”Constanța, ecografiile vasculare pot fi realizate atât pentru pacienții cu foaie de spitalizare continuă sau de zi, cât și pentru pacienții care nu sunt internați, în regim ambulator, cu bilet de trimitere sau contracost. Programările se pot realiza direct la numărul de telefon 0241.503286 (în cursul dimineții). Serviciile se achită la recepția Ambulatoriului de Specialitate Nr.1.
Pentru mai multe detalii, accesați https://www.spitalulconstanta.ro/cabinet-ecografie-vasculara-doppler/