SCJU Constanță a primit un robot de dezinfecție cu raze UV

Print Email This Post 608 vizualizari
3 Noiembrie 2020, Categorie: Comunicate de presa

Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța a fost dotat cu un robot de dezinfecție cu raze UV. Echipamentul, în valoare totală de 50.000 de euro, a fost achiziționat de companiile Dedeman, Monsson Trading și Celco.  

 

Robotul de dezinfecție UVD – Model B folosește spectrul de lumină UVC pentru dezinfectarea într-un timp foarte scurt a spațiilor mari, dificil de dezinfectat prin metode tradiționale. Un salon de 20 mp poate fi dezinfectat în mai puțin de 10 minute iar un hol de secție, în mai puțin de un sfert de oră.

 

Robotul este complet autonom, funcționând fără intervenție umană. Noua tehnologie este eficientă în combaterea bacteriilor, virusurilor, fungilor și a altor agenți patogeni, urmând să suplimenteze măsurile de dezinfecţie curente și să crească gradul de protecție în rândul personalului dar și al pacienților.

 

In numele întregului personal, doresc să le mulțumesc sponsorilor și pentru această donație.  Încă de la începutul pandemiei ne-au fost alături și ne-au sprijinit, astfel că am reușit până acum să facem față crizei și să luptăm necontenit împotriva acestui dușman nevăzut. Într-adevăr, unde-s mulți, puterea crește. Iar noi, datorită celor ce ne sprijină, suntem mai puternici. Mulțumim!, a declarat Ș.L. Dr. Cătălin Nicolae Grasa, managerul SCJU Constanța.

 

Crina Kibedi

Comp. Relații Publice și Comunicare

Fara comentarii

Skip to content