Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta „Sf. Apostol Andrei”Constanta organizează
CONCURS
In conformitate cu prevederile HG nr. 286/2011, cu modificările si completările ulterioare, pentru ocuparea urmatoarelor posturi temporar vacante:
1 post asistent medical pl – Cabinet Diabet si Boli Nutritie – (perioada 4 luni)
Condiţii generale de participare :
a)are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European si domiciliul in România;
b) cunoaşte limba româna, scris si vorbit;
c) are vârsta minima reglementata de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestata pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii si, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau in legătura cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibila cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei in care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice de participare:
Pentru asistenţi medicali
– diplomă de şcoală sanitară postliceală sau prin echivalare conform HG 797/1997;
sau – diplomă de absolvire a învăţământului superior de 3 ani în specialitate;
sau – diplomă de licenţă în specialitate;
Taxa de înscriere 50 lei.
Dosarul de înscriere la concurs va conţine următoarele acte :
- a) cerere de înscriere la concurs tip, care se găseşte la serviciul runos, în care se va menţiona postul pentru care candidează;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atesta identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care sa ateste nivelul studiilor si ale altor acte care atesta efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atesta îndeplinirea condiţiilor specifice;
d) copia carnetului de munca, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;
e) cazierul judiciar - f) adeverinţa medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae;
h) copia certificatului de membru OAMGMAMR, avizat şi valabil la data concursului(pentru asistenţii medicali); - i) copie asigurare malpraxis (pentru asistenţii medicali);
- j) dosar cu şină;
(2) Adeverinţa care atesta starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului si calitatea acestuia, in formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
Bibliografia se afla afişata la sediul unitatii.(langa Serviciul RUNOS)
Concursul se va desfăşura la sediul unitatii, astfel :
- depunerea dosarelor de concurs:07.12.2015
- selecţia dosarelor depuse: 10.12.2015
- contestaţii la dosarele respinse: 11.12.2015
- proba scrisa :14.12.2015, Ora 10.00, Locul Spitalul Clinic Judetean de Urgenta „Sf. Apostol Andrei”Constanta
- afişarea rezultatelor la proba scrisa 14.12.2015 Ora 14 00
- contestaţii la proba scrisa: 15.12.2015
- proba interviu: 16.12.2015, ora 9.00, Locul Spitalul Clinic Judetean de Urgenta „Sf. Apostol Andrei”Constanta
- afişarea rezultatelor la proba interviu: 17.12.2015
- contestaţii la proba de interviu: 18.12.2015
Concursul se va desfăşura conform Metodologiei de concurs afişata la sediul unitatii si pe pagina de internet.
Dosarele de participare la concurs se depun la serviciul RUNOS.
Concursul de ocupare a posturilor vacante de asistenţi medicali constă din 2 probe :
- proba scrisa
- proba interviu
Dr. Căpăţină Dănuţ
Ec.Onica Laurentia



